Ghid introductiv pentru perle din Marea Sudului

General

Perlele din Marea Sudului sunt cele mai mari și cele mai rare perle din lume. Ele pot avea în jur de 20mm. Aceste perle au o lumină interioară delicată. Perlele natural din Marea Sudului datează din 1500. Recent, aceste perle au devenit mai numeroase datorită noilor tehnici de cultivare.

Istorie și cultivare

În 1880, perlele din Marea Sudului au fost descoperite pentru prima data, pe coasta de Nord Est a Australiei, lângă orașul Broome.

Stridiile care produc aceste perle au fost appreciate și au fost trimise peste tot în lume. În câțiva ani, Australia a devenit cel mai mare exportator de perle.

Perlele din Marea Sudului în istorie

La început, stridiile era ușor de găsit. Cu cât a crescut cererea, stridiile au început să dispară din zonele cu apă mică. Astfel, stridiile au început să fie căutate la adâncimi mari. Numeroase pericole îi așteptau pe cei care căutau perlele.Acestea includeau furtuni și animale marine precum rechinii.

În 1930, aceste stridii erau pe cale de dispariție și industria a scăzut.

Formarea perlelor din Marea Sudului

Stridiile își iau nutrienții necesari din microorganisme din apă. Datorită acestui lucru, mici animale marine pot intra în carapacea stridie. Pentru a se proteja ea formează un sac unde secretă un material organic. După ani, acel material se transformă într-o perlă.

Cultivarea perlelor din Marea Sudului

În anii 1950, australienii au deschis prima fermă comercială de perle. Noi tehnici și metode au fost dezvoltate în următorii ani pentru a putea proteja stridiile fragile și a asigura populația.

Această fermă a fost făcută în Brecknock Harbor, la 403 km de Broome. Ferma a fost asistată de japonezi care au venit cu noi tehnologii de cultivare. Acea zonă a fost denumită Kuri Bay pentru a-l onora pe cel care a condus echipa japonezilor, Tokuichi Kuribayashi. Astăzi, ferma este cea mai mare și cea mai veche din lume.

Astăzi

În prezent, Australia este cel mai mare centru în care se cultivă perle din Marea Sudului. Insulele Filipine și Indonezia contribuie într-o proporție mai mică la acestă industrie.

Aceste perle sunt cele mai mari de pe piață având în jur de 13 mm.

Stridiile care produc perlele din Marea Sudului

Perlele din Marea Sudului sunt produse de o specie de stridii numită Pinctada maxima. Pentru a proteja populația de stridii, doar anumite dintre ele pot fi colectate și utilizate. Stridiile care au o vâsrtă mai mică de doi ani sau au sub 12cm nu pot fi utilizate.

Ele sunt colectate între Februarie și Iulie. În Indonezia și Filipine, aceste stridii sunt cultivate în iazuri. Acestea tind să producă perle mai mici.

Pregătirea procesului de formare a perlelor

În Australia, stridiile sunt colectate din sălbăticie. Între Martie și Decembrie, sunt introduse țesuturile de donator în incizii.

Stridiile se recuperează în câteva săptămâni. În acea perioadă ele sunt întoarse pentru a le ajuta să producă perle cât mai rotunde și simetrice.

În Filipine acest proces este desfășurat între Iunie și Noiembrie.

Creșterea perlelor

Stridiile sunt reintroduse apoi în apă pentru a crește perla. În Australia, stridiile sunt lăsate timp de 2 ani. În Indonezia, sunt ape mai calde și de aceea stridiile sunt scoase din apă după 18 luni.

Colectarea perlelor din Marea Sudului

Perlele sunt colectate între lunile Iunia și August atunci când apele sunt cele mai reci în emisfera sudică. Cele mai multe perle din Australia sunt albe sau aproape albe și au dimensiuni între 10 și 20 mm.

Cele mai multe perle din Indonezia sunt aurii sau pastelate și au în jur de 8 și 13 mm. Fermierii din Filipine cultivă ambele soiuri. Perlele rezultate aici au o dimensiune de 9-20 mm.

Procesarea perlelor

În Australia, perlele sunt doar spălate și sortate. Niciun alt tratament nu este făcut înainte de export.

Culorile

În mod normal, perlele din Marea Sudului sunt de culoare albă sau aurie. În ciuda acestui lucru, în diferite zone se produc perle de diferite culori și dimensiuni. Din această cauză, pentru a face un colier de perle bine echilibrat, trebuie făcută o cercetare amănunțită.

Bijuterii au estimat că pentru a găsi două perle care să semene suficient pentru a face o pereche de cercei, ei trebuie să caute în peste 10,000 de perle.

Perlele Albe

Perlele albe sunt cele mai comune. Ele sunt cultivate în Australia și culoarea lor pornește de la alb briliant la argintiu.

Perlele Aurii

Perlele aurii sunt cultivate în Indonezia.

Perlele negre

Perlele negre sunt mai greu de găsit printre cele din Marea Sudului. În mod normal ele sunt doar cele tahitiene dar și unele perle din Marea Sudului capătă acestă culoare.

Diferența este că acestea din Marea Sudului au o culoare mai deschisă și o lumină interioară. Cele tahitiene sunt mai inchise la culoare și au o nuanță metalică.

Lumina și perlele

Lumina are un efect important asupra culorii perlei. În diferite tipuri de lumini, perlele capătă alte nuanțe.

De exemplu, în lumina fluorescentă, perlele capătă nuanțe albastre. Lumina incandescentă intensifică nuanțele de galben și roșu.

Culoarea naturală a perlelor poate fi observată la lumina soarelui.

Factori care influențează valoarea perlelor

La fel ca la restul perlelor de cultură, cele din Marea Sudului au valori diferite în funcție de diferiți factori precum luciul, mărimea, culoarea și uniformitatea suprafeței.

Forma

Forma perlelor este foarte importantă în stabilirea valorii ei. Doar 20% dintre perlele din Marea Sudului sunt rotunde. Astfel, cu cât sunt mai rotunde perlele cu atât sunt mai valoroase.

Uniformitatea suprafeței

Suprafața perlei este și ea importantă. Cu cat are mai puține imperfecțiuni cu atât este mai de valoare perla.

Luciul

Luciul perlelor este important în evaluarea perlei de cultură. Strălucirea perlei se măsoară în cât de bine reflectă lumina.

Spre deosebire de alte perle, cele din Marea Sudului au o strălucire interioară foarte puternică.

Mărimea

Mărimea perlei afectează valoarea ei. O perlă mai mare cu aceleași calități ca una mai mică este mai valoroasă.

Perlele din Marea Sudului au cel mai frecvent în jur de 12-13 mm. Cu cat este o perlă mai mare cu atât are o valoare mai mare. Orice perlă peste 16 mm este foarte valoroasă.

Perlele cu mărimi de peste 20 mm sunt foarte rare.

Potrivirea Perlelor

Pentru a face bijuterii cu perle, ele trebuie să fie asemănătoare, să nu aibă defecte majore. De asemenea ele trebuie să aibă o mărime aproape identică.

Este foarte greu să realizezi un colier cu perle din Marea Sudului deoarece sunt produse în regiuni diferite și au forme diferite.

Culoarea

Culoarea este un factor important, de asemenea, mai ales în cazul perlelor aurii.

În evaluarea perlelor aurii din Marea Sudului, cu cât este mai saturată culoarea aurie cu atât au perlele o valoare mai mare.

Beneficiile Noastre

Te invităm în clubul Vreau Perle!
De ce să te abonezi la newsletter?

  • • Îți oferim din când în când un voucher de reducere pentru comenzi viitoare
  • • Primești oferte speciale pentru membri
  • • Te ținem la curent cu noutăți din lumea modei și cu cele mai bune sfaturi de accesorizare și purtare a perlelor
  • • Ești printre primii care află despre noutățile pe care le aducem în magazin
*
Website realizat de Digital Web Properties